Caz șocant în Drobeta-Turnu Severin. Un profesor și un paznic, ARESTAȚI după ce au abuzat sexual cel puțin șapte copii cu nevoi speciale

Publicat: 21/05/2024, 12:50
Actualizat: 21/05/2024, 13:11

Un caz șocant s-a petrecut în Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Pufan” din Drobeta-Turnu Severin, unde un profesor și un paznic au fost arestați preventiv, după ce s-a aflat că ar fi abuzat sexual, timp de trei ani, mai mulți copii cu nevoi speciale.

Cei doi bărbați, în vârstă de 53 și 56 de ani, au fost reținuți și ulterior arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind  acuzați că, pe parcursul a trei ani, ar fi abuzat sexual cel puțin șapte băieți cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, existând suspiciuni că numărul victimelor ar putea fi mai mare.

UPDATE: Prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin confirmă violurile și abuzurile sexuale

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Gheorghe Ciocan, confirmă că s-a constituit un dosar penal și se fac cercetări cu privire la săvârșire a șapte infracțiuni de viol asupra unui minor, în formă continuată și cinci infracțiuni de act sexual cu un minor, în forma continuată.

Din cei șapte copii, un număr de cinci erau, pe perioada agresiunii sexuale, instituționalizați în cadrul DGASPC Mehedinți, iar un număr de doi sunt elevi în cadrul unei școli cu nevoi personale, de pe raza municipiului Drobeta-Turnu Severin. Față de cei doi inculpați au fost luate măsuri preventive, au fost arestați preventiv, iar în prezent cercetările continuă și pentru a se identifica potențiale alte victime.

Cazurile îi vizează pe doi bărbați, unul de 56 de ani și altul de 53 de ani. Unul este paznic în cadrul DGASPC Mehedinți, iar celălalt este instructor pentru educație în cadrul unei școli cu nevoi personale de pe raza municipiului Drobeta-Turnu Severin.

Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că, în perioada 2021-2024, cei doi inculpați au constrâns, profitând de situația vulnerabilă, și au determinat, contra unor sume de bani, un număr de șapte copii minori, să întrețină relații sexuale”, a spus prim-procurorului Gheorghe Ciocan.

ANPDCA: ”Mărturiile copiilor au fost obținute cu asistența psihologilor”

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) a anunțat, marți, că a fost informată de oficialii DGASPC Mehedinți că mai mulți minori aflați cu măsură de protecție specială au fost audiați, la sfârșitul săptămânii trecute, de organele de cercetare penală, după ce au apărut suspiciunile de abuz sexual asupra unuia dintre copii.

Patru psihologi din cadrul DGASPC Mehedinți i-au asistat pe minori pe parcursul întregului proces de audiere, acordându-le întreg sprijinul. Suspiciunile de abuz sexual s-au confirmat, până în acest moment, în cazul a 7 copii și tineri (5 aflați în sistemul de protecție specială, dintre care unul major și 2 fiind elevi ai unei școli speciale din Mehedinți)”, potrivit ANPDCA.

Direcția Generală de Asistența Socială și Protecția Copilului Mehedinți a informat, luni 20 mai, ANPDCA în legătură cu acest caz, care a ieșit la iveală în urmă cu o lună, odată cu preluarea în sistemul de protecție specială, cu măsură de plasament în regim de urgență, a unuia dintre copii, un băiat de 15 ani. Acesta le-a povestit psihologilor, la acel moment, că a fost abuzat sexual de către un angajat al DGASPC, paznic din 1991 în cadrul instituției, în perioada în care s-a aflat în familie.

Este un caz absolut îngrozitor, am cerut de îndată o informare completă din partea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți și am speranța că organele de cercetare penală vor stabili cât mai curând ce s-a întâmplat acolo și cei vinovați vor fi trași la răspundere.

De asemenea, cred că e nevoie de o revizuire urgentă a procedurilor aplicate în cazul selecției și a verificării personalului care intră în contact cu minorii îngrijiți în serviciile sociale de tip rezidențial ale DGASPC-urilor, precum și de o mai mare atenție atunci când se fac efectiv aceste recrutări de personal. Este absolut inacceptabil ca astfel de situații să aibă loc în sistemul de protecție specială, mai ales că, din ce am înțeles, abuzurile asupra copiilor au început cu mai mult timp în urmă”, a spus Rareș Petru Achirilioaie, președintele ANPDCA.

DGASPC Mehedinți va apela inclusiv la un psiholog extern pentru a realiza evaluarea tuturor minorilor care au fost implicați în acest caz și a propus includerea lor într-un program de consiliere, astfel încât să poată depăși această trauma. 

Știrea inițială

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Mehedinți a confirmat existența unui dosar penal pentru aceste infracțiuni, subliniind că faptele nu au fost comise în incinta instituției de învățământ.

„La acest moment, este un dosar penal în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor împotriva minorilor, de către un angajat din sistemul de învățământ cu o vechime în muncă de peste 15 ani, față de care nu au fost înregistrate, anterior, plângeri disciplinare sau penale.

Din comunicarea instituțională, rezultă că faptele au fost săvârșite în afara spațiului educațional.

Facem precizarea că instituția noastră este total împotriva oricărei forme de încălcare a integrității psihice și fizice ale educabililor și că este parteneră a tuturor instituțiilor care sprijină educația și apărarea drepturilor copiilor”, scrie ISJ Mehedinți, potrivit Antena 3.

Minorii, care proveneau din medii sociale defavorizate, erau ademeniți cu sume mici de bani. Cinci dintre victime erau plasate în centre ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), iar doi erau elevi la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Pufan”.

Reprezentanții instituțiilor implicate au subliniat că angajații au fost concediați imediat după ce aceste acuzații au fost aduse la lumină, iar colaborarea cu autoritățile este totală în această anchetă.

Autoritățile vor continua investigațiile în acest caz și urmează să fie audiate și alte persoane bănuite că ar fi implicate în abuzarea sexuală a minorilor.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii. 29% spun că...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor, aproape 30% / Mesaj pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Ingredientul vechi de 4.000 de ani. Azi îl cumperi cu aditivi și conservanți. Cum îl...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”